![]() |
|||||
![]() |
|||||
Preocuparea pentru viaţa culturală reprezintă un obiectiv perpetuu fiindcă doar cultura poate contribui decisiv la formarea pozitivă a indivizilor. Păstrarea culturii şi a valorilor naţionale, conservarea moştenirii culturale şi transmiterea ei generaţiilor viitoare va fi o linie directoare a mandatului în fruntea CJ. Sprijinirea actului de cultură nu doar în municipiile din judeţul Cluj, ci şi a manifestărilor de profil din mediul rural va fi o prioritate a agendei preşedintelui CJ şi în următorul mandat. Misiunea preşedintelui CJ ca lider al unei autorităţi publice este de a îi ajuta în special pe cei care au cu adevărat nevoie de sprijin – populaţia din mediul rural, de multe ori îmbătrânită şi slăbită şi supusă riscului de marginalizare socială, şi nu doar pe cei care sunt în măsură să se descurce prin propriile forţe. Libertatea persoanei de a-şi dezvolta spiritualitatea şi de a accede la valorile culturii naţionale şi universale nu poate fi îngrădită. La fel ca în întreaga mea activitate din acest mandat, desfăşurată exclusiv în limitele impuse de Lege şi Morală, am respectat şi aceste prevederi legale şi am urmărit continuu să creez condiţiile optime pentru creşterea accesului la cultură al cetăţenilor judeţului Cluj. IX. Asistenţă socială O politică socială coerentă, pliată pe necesităţile cetăţenilor, este esenţială într-o comunitate modernă. Nu putem avea un prezent meritoriu dacă nu investim cu respect în trecut, dacă nu redăm speranţa copiilor care nu au avut norocul de a se naşte în familii responsabile. De aceea, în mandatul 2008-2012 voi acorda o atenţie deosebită reabilitării centrelor de primire a bătrânilor, iar unde va fi nevoie le vom extinde. Mă preocupă soarta copiilor abandonaţi cărora trebuie să le oferim condiţii mai bune în orfelinate şi în centrele de plasament. Este de datoria noastră să luăm toate măsurile pentru a preveni abandonul şcolar şi de a oferi sprijin celor afectaţi de violenţa domestică. Măsurile de asistenţă socială sunt vitale într-o comunitate civilizată care a aderat la valorile şi principiile europene. |
![]() |
||||
![]() |
|||||
26 Mai 2008 | Biroul de presa Marius Nicoara s-a intalnit cu cetatenii municipiului Campia Turzii 26 Mai 2008 | Biroul de presa Liberalii clujeni si-au lansat candidatul pentru comuna Iclod 20 Mai 2008 | Biroul de presa Marius Nicoara a ajutat satenii loviti de inundatii 15 Mai 2008 | Consiliul Judetean Cluj Comunicat de presa referitor la Declaratia de Interese |
|||||
| Copyright 2008 Marius Nicoara. Toate drepturile rezervate. | |||||